Pui auriu

Ma uitam la ele si nu imi venea sa cred ca tocmai acum se intamplasera.

Ma simțeam ca in desenele animate de cand eram mica in care existau niște oua, undeva si fix atunci crapau si din ele iesea puiul si puiul se uita la personaj cu o privire plina de afectiune si apoi deschidea gura/ciocul/whatever si spunea cu ochii mari si privirea plina de speranta “mama?”

Fix acela era sentimentul, pentru ca un ou tocmai se crapasera in fata mea si nu aveam nicio idee ce ar putea ieși din el, sincer.

La cum arătau cuibul și ouăle, dacă ieșea ceva care m-ar striga “mama”? în primele secunde de viață, nici nu stiu daca as fi surprinsa.

Adică ouăle arătau dubios și cand m-am apropiat de ele am simțit o energie ciudată, pur si simplu. Eu, una, nici macar nu cred in energii, nu e felul meu de a fi, dar a existat o... emoția pe care chiar nu știu cum altfel as putea sa o definesc. Era ca si cum exista o vibratie in aer, imi aducea aminte de sentimentul pe care il ai inainte de o furtuna, cu excepția faptului, desigur, ca acum nu exista niciun semn de furtuna pe nicăieri. Cumva, aerul tremura si cu cat m-am apropiat mai tare de cuib, senzatia se intensifica. Cred ca puteam merge si cu ochii închiși inspre cuib si as fi știut sa ajung la el, desi eram pentru prima data in acel loc, si asta pentru ca efectiv, eram atrasa, ma simteam impinsa si trasa, cu toata puterea, inspre acel punct. Partea si mai stranie era ca nici Jake si nici Clara nu păreau sa simtă nimic ciudat. Ma tot tachinau ca de acum o sa stau sa clocesc oua, ca numai fix asta imi mai lipsește, ca daca vreau, pot sa primesc niște timp in care sa ma lase singura cu cuibul si chestia era ca chiar imi doream mult in momentul acela sa taca si sa ma lase singura cu cuibul. Bine inteles ca nu le puteam spune asta totuși pentru ca dupa si-ar fi făcut griji, mai ales Clara, si am fi avut o discuție interminabila, de care chiar nu aveam niciun chef.

Mi-am intrerupt firul gandurilor cand din ou a ieșit... ceva. Era o fiinta care semăna cu un pui de gaina, ceea ce m-a facut sa rasuflu usurata. Cunoscusem la viața mea mai multi pui de gaina si știam ca sunt inofensivi asa ca am început sa rad de asa zisa atracție pe care o simțisem si aproape ca eram pregatita sa impartasesc si cu Clara, care era langa mine, panica prin care am trecut in ultima jumătate de ora. Dar apoi am început sa observ detaliile. Puii de gaina, la nastere, aveau un puf care mai tarziu se transforma in pene. Aici nu exista nicio urma de puf, era doar o piele cu cateva insertii care aminteau de cative solzi... solzi, la un pui de gaina.

O, my... S-a dus toata senzatia de usurare pe care o simteam la inceput.

Ghearele acestui nou nascut erau aurii, un auriu stralucitor, sclipitor, orbitor. La o privire mai atenta, puiul era impecabil. Avea niște culori atat de nefiresti, dat care erau perfecte, minunate. Cu ciocul mov spre roz, cu pielea gri închis, care arata ca si catifeaua cumva, extrem de neteda, si ghearele aurii, făptura din fata ochilor mei a început sa faca cativa pași... inspre mine